Mai multe foto cu intreaga poveste...
In plimabare prin frumosul Sibiu am surprins cu aparatul de fotografiat o poveste de … eu ii spun INTERACTIUNE intre oameni si porumbei…
Porumbeii de pe acoperisurile cu ochi ale Sibiului asteapta sa primeasca ceva graunte, firmituri sau ce-o fi... ca nu-s pretentiosi... Cu ochii in patru, atat fac... asteapta...si, in acelasi timp, impodobesc ca niste margele casele din pietele centrului cultural...
Si, in sfarsit se indura cineva de ei si le arunca niste graunte, iar ei mananca linistiti si fericiti ca asteptarea nu le-a fost zadarnica...Porumbeii - satisfacuti ca au ce manca, oamenii - satisfacuti ca au facut un bine, care le sterge o parte din pacate... si toata lumea e fericita...
Si vin copii ce alearga printre porumbei, sau le faramiteaza paine … fumoasa si inocenta priveliste… Pana cand… altii copii, la fel de inocenti si nestiutori, vin si se avanta cu bicicletele in mijlocul porumbeilor. Lumea striga la ei sa lase porumbeii in pace, dar ei sunt mult prea incantati de cum pasarile se ridica spre cer speriate de ei. Dar totusi, nu atat de speriate incat sa nu revina pentru firmiturile de paine… Si tot acest joc periculos a durat cam o jumatate de ora , pana cand, inevitabilul s-a intamplat , iar unul dintre porumbei nu a apucat sa se avante la timp spre inaltimi, iar o bicicleta a trecut peste el, lasandu-l mort…
Fetita a coborat de pe bicicleta si, nerealizand ce s-a intamplat, a luat pasarea moarta in mana si a pornit-o catre un palc de porumbei care mancau linistiti ceva mai incolo… Cei doi baieti – partenerii ei de joaca- au urmat-o. Ajunsi in locul respectiv s-au oprit si se uitau… cand la porumbelul mort din mana fetitei, cand la cei ce mancau la picioarele lor. Fetita nu intelegea ce s-a intamplat… sau nu vroia sa accepte… nu stiu… A aruncat de cateva ori porumbelul spre cer, sa zboare alaturi de ceilalti, dar , evident, acesta se prabusea… Il ridica si il arunca din nou… Pana cand, cei doi baieti, ceva mai mari decat ea, i-au spus sa il lase in pace ca nu mai are ce face , viata s-a scurs din el… Fetita l-a mai aruncat de cateva ori , totusi, spre cer , in speranta ca il va atinge vreun suflu divin… Nimic… Cand a realizat asta … a inceput sa planga, sa strige … rasuna toata piata mare a Sibiului… Si au plecat… toti trei… Fetita nu s-a mai urcat pe bicicleta…
Ultima parte a povestirii, cu fetita aruncand porumbelul in vazduh, sa prinda aripi, nu am mai surprins-o , doar gestul in care se pregatea sa faca asta… si apoi bateria aparatului a murit si ea… Poate ca asa a trebuit sa fie…
Sa incropesc si o CONCLUZIE…
In interactiunea dintre oameni si porumbei (sau orice alte vietati) , cei dintai sunt, se pare, cei cu drept de viata si de moarte asupra celor din urma… Oamenii le dau de mancare, si tot ei, inocenti sau nu, le curma viata…
Mai multe foto cu intreaga poveste...
Read more...
Am fost in vara anului 2008, timp de 3 zile, la o familei de tigani din Lunca Bradului... M-am indragostit de ei... de viata lor simpla si fara griji, de veselia lor, de optimismul lor, de stiinta lor simpla si dezinteresata de a trai viata... O familie cu 9 copii ... unul mai frumos ca celalalt! Cele doua surori imi sustin afirmatia anterioara! Si am ramas uimita cand, pregatindu-se pentru fotografie, fata din dreapta a venit intr-o fuga si cu cel mai firesc zambet afisat pe fata, cu bluza gaurita in , aproximativ, dreptul buricului. Si unul din frati,, plin de voie buna, exclama: "Ti-ai luat bluza cu buric!" Si asta a fost tot... erau gata de poze , cu bluze cu buric, cu veselie, cu frumusetea simpla si foarte iubitori, foarte familisti, foarte naturali! Si tiganii nu m-au lasat sa plec pana nu le-am facut o poza cu intreaga familie si una doar cu cei doi soti si parinti a 9 copii, rugandu-ma totodata , ca daca vreodata mai am drum pe acolo sa le aduc printate in format mare, sa isi faca tablou, iar in schimb ei o sa-mi dea o galeata de zmeura, ca bani nu au! Nu tin minte sa ma fi impresionat niciodata atat de mult nici o alta familie... Ar mai fi atatea de povestit... Dar am sa revin... imi sunt prea dragi si m-au impresionat mult prea mult ca sa ma opresc aici...
